Nu stiu daca voi ati mai vizitat pana acum Arcul de Triumf. Dar in afara de arhitectura in sine, pe care o poti observa foarte bine si de afara, nu m-am gandit ca poate fi ceva deosebit in interior. Si am avut dreptate, in interior e cam jale saracul Arc, cu infiltratii si expozitii cam saracacioase.
Daca esti atent totusi, gasesti niste crampeie de istorie scrise pe tablite mici. Aici sunt trecut in revista cele mai proeminente familii care au marcat Bucurestiul pana acum: Mavrocordat, Ghica, Manu, Cantacuzino, Hasdeu si altele, impreuna cu stemele lor.
Arcul de Triumf este deschis si maine, 13.05, publicului si va recomand sa mergeti, sa va bucurati de priveliste. De sus, tot Bucurestiul pare o oaza de verdeata.
Hai sa va arat ziua marii finale in centrul vechi. Oamenii erau foarte veseli pe acolo. N-am inteles eu prea bine cine “suporta” pe cine, pentru ca toti erau imbracati in rosu si alb. Insa toti cantau, ba la trompeta ba vocal si… pentru o multime compacta de oameni, pareau chiar friendly Spre deosebire de suporterii romani, pe langa care mi-ar fi frica sa trec, astia erau parfum. Chiar faceau spectacol.
De ce eram acolo? Pentru ca stabilisem in urma cu o saptamana, toate don’soarele de onoare, ca mergem dupa materiale de rochite. Sunt vreo 2 maricele in centrul vechi. Si ca fetitele, nu ne-am gandit la detalii precum marea finala si altele. Dar nici nu ne-a oprit asta!
Nu credeam sa vad prea curand un film cu extraterestri la fel de prost ca The Darkest Hour (la care m-am uitat si 3D). In primul rand pentru ca e ciudat sa faci atatea filme proaste cu extraterestri intr-un singur an si sa le lansezi la perioade atat de apropiate. Battleship, mi-a demonstrat contrariul!
Culmea e ca din trailer m-as fi asteptat sa fie chiar fain! Filmul asta e atat de ridicol de idiot incat merita live tweeting, sa vedeti la fiecare pas evolutia halucinanta a actiunii:
Vin extraterestrii (mult mai rapid decat legile fizicii ar permite. Sa trecem peste.)
Nava lor de comunicatii care a parcurs zeci de ani lumina se izbeste de un satelit de langa Pamant si “moare”.
Au un ditamai scutul pe care il pun pe arie mare din ocean. Ca o ciuperca impenetrabila. Cu toate acestea navele in sine aveau aceeasi protectie ca un castravete.
Navele cu ditamai tunurile erau identificate ca inamici doar cand aveau armele incarcate si indreptate spre ei. Altfel erau ok. In schimb masinile erau de porc si trebuiau distruse, avand motoare. La fel si stalpii de beton. Aia sunt periculosi, #sestie!
Extraterestrii nu vedeau fara ochelari de soare. Iar pe intuneric computerele lor nu mai vedeau navele locale.
Un extraterestru era trimis singur pe nava pamantenilor, pentru a o distruge. Pentru ca s-ar fi terminat filmul prea repede daca o torpilau direct.
Alt extraterestru si-a luat omor de la un tip fara picioare. In timp ce restul turmei de extraterestri era putin ocupata la 5 pasi langa, uitandu-se la cabluri. True story!
Nava extraterestrilor este distrusa in final de o nava muzeu din anii ’70, echipata cu octogenari. Pentru ca daca au parcurs atatia ani lumina pana pe Pamant, mi se pare normal ca tehnologia umana de acum 40 de ani sa-i rapuna.
Filmul avea un strog point totusi: Eric din True Blood!
Si-au dat si ei seama de asta si ca sa nu strice farmecul filmului, l-au omorat rapid, inca din prima parte. Asa ca am ramas cu o clasica poveste de dragoste dintre baiatul care pare vai de fundul lui, dar are potential si blonda buna. Clasicul blonda este de fapt desteapta si foarte sufletista. Clasica problema a cerereii permisiunii tatalui fetei. Clasicul americanism “Yes we can!” la fiecare pas. Clasicul mi-au omorat familia, o sa ma razbun. Clasicul cei rai ataca, dar pe rand. Clasicul ei au tehnologie mai avansata, dar noi suntem mai destepti.
Nimic din filmul asta nu are sens, asa cum ar trebui. Dar il recomand cu caldura!!! E un film atat de prost incat o sa radeti cu lacrimi cateva zile dupa.
Pana ajung dimineata la birou imi vine sa ma iau de gat cu minim 3 dintre speciile enumerate mai sus. Suna extrem, nu ma manifest, dar uneori imi doresc sa le pun piedica pe strada. Sa cada flat on their inconsiderate noses.
Oamenii aia care se pun in fata ta la semafor, chiar daca erai acolo dinainte si stateai pe bordura.
Oamenii aia care dau din coate sa intre primii in metrou si apoi se opresc in usa.
Oamenii care nu se dau din fata ta cand vrei sa cobori. Pentru ca ei coboara la prima.
Oamenii care se baga in coastele tale cand stai la rand.
Oamenii care merg pe strada si se intorc brusc, fara sa se uite daca e cineva in spatele lor.
Oamenii care se opresc si stau la taclale blocand un loc de trecere (fix in usa/ fix pe un trotuar stramt etc.)…
Daca aveti sugestii de tipologii pe carele putem include, lista e deschisa!
Cred ca stiti deja de mall-ul de magazine outlet Fashion House. Pro TV a difuzase o stire zile trecute anuntand discounturi de pana la 90% in magazinele de aici. Prea putine fetite pot rezista tentatiei reducerilor, iar eu nu-s vreo curajoasa. Asa ca duminica mi-am mutat fundul in masina si am purces catre lanul de porumb de la capatul lumii, unde se afla mall-ul.
Mai trecusem pe aici cam acum un an, stiam ca e o vrajeala de outlet unde magazinele au pseudo-reduceri. Si totusi.. “reduceri de 90%”? Fiecare magazin avea un mic cosulet (daca exista si ala) marcat cu 90% discount. Fictiv, desigur. Preturile originale mult umflate, iar discounturile reale sunt undeva la 10% in medie. La o prima vedere, daca intri in oricare magazin nu vezi ceva care sa ti se pare mai ieftin decat oriunde altundeva.
In schimb ce inteleg romanii prin mall de outleturi:
reduceri reale minuscule
produse cu defecte/ urate cu spume/ marimi pt giganti sau pitici
Asadar, pot sa recomand cu caldura Fashion House daca sunteti in cautare de “acel” produs nasol la pret aproape intreg, pe care nu il gasiti undeva mai aproape de civilizatie. Spor la cumparaturi!
Sunt un Google Reader addict. Unii tin cu Steaua, eu tin cu Google. Imi plac proiectele noi, ideile noi (si de preferabil bune) si oamenii noi.
Lucrez in marketing, pentru companii de software si-mi place la nebunie.
Spre deosebire de suporterii romani, pe langa care mi-ar fi frica sa trec, astia erau parfum. Chiar faceau spectacol.
